Radu Magdin explică cum România poate atrage un nou val de investiții străine directe

Cui se adresează al doilea pilon al strategiei?

Cum poate România atrage un nou val de investiții: strategia Radu Magdin

Pentru a asigura o creștere sustenabilă și pentru a moderniza sectorul industrial, țara noastră are nevoie urgentă de un nou flux de capital străin.

Scopul nu este doar numeric, ci vizează integrarea României în lanțurile europene de valoare, unde se generează profituri reale și unde se obțin salarii mai mari.

Perioada de stabilitate politică care se profilează în lunile viitoare trebuie exploata activ, nu doar trăită pasiv.

Stabilitatea atrage atenția mediatică și credibilitate pe piețele financiare, dar este competitivitatea reală care face ca acea credibilitate să se transforme în fabrici, centre de cercetare și locuri de muncă.

Radu Magdin structurează această strategie în jurul a trei dimensiuni principale: sursa globală a capitalului, portofoliul investitorilor deja prezenți pe piața românească și mecanismele de accelerare a deciziilor.

Unde se ascund deciziile finale

Datele publicate de UNCTAD pentru anul 2024 indică că cele mai mari surse de investiții directe la nivel mondial provin din Statele Unite, Japonia, China, Luxemburg și Hong Kong, urmate de Canada, Insulele Virgine Britanice, Singapore, Țările de Jos și Spania. Totuși, multe dintre aceste jurisdicții funcționează mai degrabă ca centre de tranzit financiar decât ca locuri unde se ia decizia finală privind locația unei noi unități de producție.

De aceea, pentru strategia românească, este mai relevant să ne concentrăm pe cele cinci economii care iau decizii reale: Statele Unite, Germania, Japonia, Regatul Unit și Emiratele Arabe Unite.

Dintre aceste piețe, Japonia se profilează ca cea mai mare oportunitate neexploatată până acum. Deși există un parteneriat strategic în vigoare din 2023, care oferă o bază politică solidă, lipsesc programele economice concrete care să dă conținut acestui acord. În ceea ce privește China, capitalul chinez poate fi binevenit în sectoare care nu sunt sensibile din punct de vedere al securității, cu condiția ca nu se creeze dependențe care să afecteze încrederea partenerilor occidentali.

Investitorii deja aici sunt cea mai mare rezervă

Al doilea pilon al strategiei se concentrează pe cei care au investit deja în România. Conform datelor BNR, la finalul anului 2025, primii cinci investitori finali erau Germania, cu 18,7 miliarde de euro, Austria cu 17 miliarde, Franța cu 13,8, SUA cu 8,6 și Italia cu 7,9 miliarde.

Acești actori constituie prima noastră rezervă de creștere. Cifrele confirmă această teză: din cele 7,9 miliarde de euro atrase în anul anterior, aproape 3 miliarde au provenit din profituri reinvestite. O companie care cunoaște deja piața românească ia decizii de extindere mult mai repede decât una care trebuie să ne descopere de zero.

Există, însă, o marjă semnificativă de recuperare. Stocul total de investiții străine în România, evaluat la 134,8 miliarde de euro, reprezintă aproximativ 35% din PIB-ul țării, în timp ce în Cehia acest indicator depășește 60%.

Acest decalaj ne obligă să ne bătămu nu doar pentru investitorii care vizitează Europa pentru prima dată, ci și pentru extinderea prezenței companiilor deja instalate în vecini precum Polonia, Cehia sau Ungaria.

O strategie care enumeră șaisprezece ținte nu are, de fapt, nicio prioritate clară. Abordarea propusă se face în două inele concentrice. În primul inel, cel al acțiunilor imediate, se identifică cinci țări-cheie. În Germania, obiectivul este trecerea de la simpla subcontractare la co-inovare în domeniul auto, inginerie și automatizare, exploatarea fiind încă parțială față de potențialul Mittelstand-ului. În Statele Unite, parteneriatul militar trebuie extins la un parteneriat industrial, acoperind apărarea, energia nucleară, inteligența artificială și centrele de date. Austria este țintită pentru energie, finanțe și infrastructură, putând folosi România ca poartă de acces spre Moldova și Ucraina.

Franța este vizată pentru apărare, energie, aeronautică și transport, unde marii investitori prezenți pot aduce întregi ecosisteme de furnizori. Japonia, în sfârșit, este țintită pentru robotică, mobilitate, electronică și sănătate, cu proiecte concrete care să materializeze parteneriatul din 2023.

Al doilea inel cuprinde parteneriatele strategice de termen mediu. Italia, ca al cincilea investitor, deține o rețea densă de firme industriale mijlocii cu potențial de extindere. Coreea de Sud aduce expertiză în electronică, baterii și apărare, iar ofertele ar trebui calibrate pentru marile conglomerate și rețelele lor de furnizori. Emiratele aduc fonduri suverane interesate de porturi, logistică și energie, cu condiția oferirii de proiecte mari și bancabile. Londra rămâne centrul private equity și al fondurilor de infrastructură.

Țările de Jos, deși apar ca primă sursă în statisticile noastre ca țară de rezidență, ne obligă să privim dincolo de structurile de holding, direct la investitorii finali care iau deciziile.

A doua rezervă de capital este ucraineană!

Canada, Spania, Elveția, Singapore și India rămân pe radar pentru oportunități punctuale, iar China necesită o selecție atentă din cauza sensibilității geopolitice.

Apărarea ca motor al investițiilor

Sectorul apărării necesită o abordare separată.

România dispune de 16,68 miliarde de euro prin instrumentul european SAFE, beneficiind în paralel de finanțare americană prin Foreign Military Financing, inclusiv împrumutul de 920 de milioane de dolari aprobat în 2024.

Aceste instrumente trebuie văzuți ca complementari, nu concurenți. Criteriul comun ar trebui să fie producția locală, adică fabrici, co-producție și transfer de tehnologie, indiferent dacă partenerul este american, european sau coreean. Securitatea României se construiește pe axă euroatlantică, iar industria de apărare trebuie să urmeze aceeași logică strategică.

Există două rezerve de capital pe care România încă nu le exploatează pe deplin. Prima este capitalul românesc de peste hotare. Investițiile românilor în străinătate au atins 9,7 miliarde de euro la finalul lui 2025, după un an record cu 1,5 miliarde investiți într-un singur an. Mulți antreprenori și-au vândut companiile sau dețin capital prin structuri din Olanda, Cipru sau Emirate.

Un program de tip „Romanian Capital Homecoming” ar putea oferi oportunități de coinvestiție în proiecte productive, cu condiția ca aceste sume să fie contorizate separat de investiția străină clasică.

Nu se cere patriotism, ci motive economice solide care să justifice întoarcerea capitalului.

A doua rezervă este capitalul ucrainean. România se poziționează ca platformă europeană pentru antreprenorii ucraineni care caută acces la piața UE și implicare în reconstrucție.

Un coridor investițional care leagă Ucraina, Moldova și România, cu Constanța, Galați, Brăila și Iași ca noduri cheie, ar putea atrage atât capitalul ucrainean, cât și capitalul occidental care așteaptă proiecte de reconstrucție.

Pentru a transforma strategia în rezultate, sunt necesare cinci măsuri concrete. Prima este recuperarea investitorilor pierduți. Guvernul ar trebui să facă un inventar al marilor investiții discutate și ratate în ultimii cinci ani și să redeschidă măcar cincizeci de dosare care încă au șanse de realizare, sub denumirea de program „Second Chance Romania”.

A doua măsură este implementarea unui traseu rapid de 90 de zile, cu un singur responsabil desemnat pentru fiecare proiect strategic. Investitorul trebuie să primească răspunsuri clare în trei luni privind fezabilitatea și pașii următori, fără promisiuni de aprobări automate.

A treia măsură vizează predictibilitatea fiscală. După ajustările fiscale din 2025, întrebarea cheie a investitorului nu este doar costul, ci durata de valabilitate a regulilor. Pentru proiectele strategice, se propune un pact de stabilitate fiscală pe cinci ani, în limita regulilor europene privind ajutorul de stat. Pe termen mediu, obiectivul este îmbunătățirea ratingului de țară.

A patra măsură ține de stabilitatea instituțională. Agenția pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE), înființată în 2022, a suferit mai multe reforme. Se propune fie o evaluare clară a necesităților, fie integrarea în Ministerul Finanțelor, care deține pârghii suplimentare pentru investitori. Modelele de succes, precum CINDE din Costa Rica sau CzechInvest, au avut ca punct comun continuitatea managerială și obiective măsurabile pe termen lung.

A cincea măsură este consolidarea brand-ului economic.

Sloganul „Romania: Europe’s Next Growth Platform” funcționează doar dacă se sprijină pe dovezi concrete: resursele de energie, talentul tehnologic, securitatea euroatlantică și mărturiile pozitive ale investitorilor rezidenți.

Toate aceste inițiative ar trebui coordonate de o unitate specializată la nivel de prim-ministru, care să urmărească săptămânal proiectele blocate și să intervină la blocarea proceselor.

Nu există rețete miraculoase, dar câteva exemple internaționale oferă orientare. În Costa Rica, agenția CINDE a sprijinit în 2024 un total de 73 de proiecte de investiții, dintre care 52 au fost reinvestiri ale companiilor deja prezente, demonstrând că cel mai bun investitor nou este adesea unul existent.

Singapore a transformat recrutarea investitorilor într-o disciplină profesională, cu statul care anticipează nevoile companiilor. Grecia a demonstrat că o schimbare politică poate fi o oportunitate de reîncasare a investițiilor pierdute anterior.