De la uniformă la afaceri: povestea antreprenorului din Iași
În acea perioadă, s-au lansat niște fonduri europene prin Programul Educație și Ocupare, la care a aplicat și el # Din sală de comandă în birou de creație: drumul lui Lucian Ionel spre…

În acea perioadă, s-au lansat niște fonduri europene prin Programul Educație și Ocupare, la care a aplicat și el
Lucian Ionel a schimbat uniforma de ofițer cu costumul de antreprenor. După patru ani de serviciu în armată, a decis să părăsește mediul militar și să pornească de la zero într-un domeniu complet necunoscut. Alături de partenera sa, Isabela Rădeanu, care lucrează în mediul didactic, a pus bazele Two Space, un proiect situat în Iași. Conceptul s-a născut din întâlnirea a două dorințe diferite, adunate sub aceeași umbrelă: o cafenea de specialitate și o agenție de marketing. „Nu cred că cei din jur nu voiau să mă încurajeze, ci, probabil, le părea că este un lucru destul de greu de realizat”, povestește antreprenorul despre începuturile sale în business, într-un interviu acordat StartupCafe.ro.
Ca în cazul multor afaceri aflate la început de drum, nici parcursul Two Space nu a fost lipsit de provocări. Pentru cei doi fondatori, finanțarea obținută de la BT Mic a venit într-un moment în care aveau nevoie de sprijin pentru acoperirea cheltuielilor curente și pentru a putea continua dezvoltarea businessului. „Procesul de obținere a finanțării a fost, sincer, destul de rapid și de ușor. Am întâlnit persoane foarte implicate în acest proiect. Persoana de legătură dintre mine și BT a fost foarte receptivă și am simțit că a făcut tot ce a putut pentru a ne ajuta să obținem această finanțare. A fost un proces foarte util pentru noi și foarte rapid”, explică Lucian Ionel.
Prin BT Mic, antreprenorii pot accesa finanțări de până la 300.000 de lei, rapide și flexibile, destinate susținerii dezvoltării afacerii. Aceste fonduri pot fi utilizate pentru achiziția de echipamente, fie noi, fie second-hand, pentru modernizarea sau extinderea punctelor de lucru, plata furnizorilor și a altor obligații financiare, dar și pentru asigurarea continuității activităților curente.
Cine este Lucian Ionel și ce face Two Space?
Lucian Ionel locuiește în Iași. A absolvit liceul militar, apoi a urmat Academia de Aviație din Brașov, cu specializarea Apărare Antiaeriană. A fost ofițer în armată, ceea ce a fost și punctul său de plecare. Deși a visat la o carieră militară, lucrurile s-au schimbat din mai multe motive. Unul dintre ele a fost lipsa perspectivelor de viitor. Nu se mai regăsea în acel domeniu și simțea că are o latură antreprenorială, dar nu avea cum să o exploateze, pentru că nu fusese pus într-o situație de acest tip.
După finalizarea studiilor, a lucrat patru ani în domeniul militar, perioadă în care a avut și o misiune externă. Ulterior, a luat decizia de a părăsi mediul militar și de a face pasul către antreprenoriat. A stat un an liber, perioadă în care nu a făcut altceva decât să se pregătească pentru intrarea în mediul antreprenorial. Încerca să-și dea seama ce ar putea face și cu ce idee ar putea veni pe piață.
În acea perioadă, s-au lansat niște fonduri europene prin Programul Educație și Ocupare, la care a aplicat și el. Condiția era să participe cu un plan de afaceri, iar planurile câștigătoare primeau o finanțare de 80.000 de euro. A-și făcut temele, ca să spunem așa, și a participat la competiție cu o idee destul de nouă, pentru că a combinat două concepte diferite. A creat o cafenea de marketing, dacă poate fi numită așa, prin care îmbină două activități: o agenție de marketing și o cafenea care funcționează în același spațiu.
Întregul concept se numește Two Space, aceasta fiind și denumirea brandului. Se adresează atât publicului cafenelei, tuturor celor pasionați de cafeaua de specialitate, cât și antreprenorilor care au nevoie de servicii de marketing, promovare, branding, realizare de site-uri și tot ceea ce ține de acest domeniu.
Businessul a fost lansat anul acesta, pe 1 februarie, așadar suntem de nouă luni pe piață. Momentan, au locația fizică în Iași, însă, în ceea ce privește agenția, au clienți atât din Iași, cât și din alte județe. În ceea ce privește planurile de viitor, doresc să se extindă și să deschidă o locație într-un alt oraș, poate chiar în București. Deocamdată, sunt doar planuri, dar speră să reușească să le ducă și pe acestea la un final.
A fondat businessul împreună cu partenera sa, Isabela Rădeanu. De aici a pornit și conceptul dual al afacerii. Ea își dorea să deschidă o cafenea, în timp ce el își dorea o agenție de marketing. Împreună au reușit să aducă cele două idei într-un singur concept.
Cum a fost procesul de obținere a unei finanțări BT Mic?
În prezent, au și patru angajați cu care lucrează. Au o echipă tânără: doi colegi se ocupă de partea de cafenea, iar ceilalți doi, de activitatea agenției. Lucian se ocupă full-time de business, în timp ce partenera sa mai are și un alt job, fiind cadru didactic. Cu toate acestea, reușesc să gestioneze ambele activități.
Aș spune că inovația, calitatea și conceptul hibrid. Acestea sunt cuvintele care ne descriu și care stau la baza conceptului nostru. Așa am gândit conceptul, ca fiind unul hibrid. Mai ales că, în perioada post-Covid, multe activități deveniseră hibride: se lucra atât de acasă, cât și de la birou, iar cursurile se desfășurau, la rândul lor, în acest format.
În momentul în care a realizat planul de afacere, era încă relativ aproape de perioada post-Covid, și rămăsese cumva cu termenul acesta de „hibrid”. Se aduce aminte că în perioada respectivă simțea că se crease o anumită distanță între oameni și că nu mai socializau ca odinioară. Acesta a fost și unul dintre motivele pentru care a dorit ca, în primul rând, cafeneaua să fie orientată către comunitate. A vrut să creeze o mică comunitate unde oamenii să poată socializa. Este un loc destul de intim, care te invită să vorbești cu oamenii din jurul tău. Nu ești la cinci metri distanță de ceilalți. A dorit foarte mult să readucă această parte socială, despre care a simțit că a dispărut cumva.
Cum a fost procesul de obținere a unei finanțări BT Mic?
Finanțarea a fost necesară pentru a acoperi cheltuielile lunare ale businessului. A fost utilizată în acest scop și a venit exact atunci când avea nevoie de ea, pentru că nu toate începuturile sunt roz și frumoase. Mai apar și probleme sau situații care trebuie rezolvate și, din punctul acesta de vedere, a avut un real ajutor. Fiind o firmă aflată la început de activitate, nu avea un istoric financiar, dar BT Mic a fost acolo pentru el și l-a ajutat din punctul acesta de vedere și, cu această ocazie, poate și mulțumi.
Primul client nu se va uita pentru că…
Primul client al agenției a fost o asociație, un ONG, Asociația Amestec, care se confrunta cu o problemă legată de identitate. Pe lângă activitatea de ONG, organizația desfășura și un festival sub același nume. Astfel, apărea frecvent o confuzie în rândul publicului, care nu înțelegea întotdeauna diferența dintre activitățile asociației și cele ale festivalului. De exemplu, atunci când asociația organiza o activitate de ecologizare, oamenii vedeau numele Amestec și îl asociau cu festivalul care purta aceeași denumire, era totul destul de greu de înțeles.
Acesta a fost primul proiect. A lucrat la separarea celor două direcții și la crearea unor identități vizuale și verbale distincte pentru fiecare dintre ele. A dorit ca publicul-țintă al asociației și cel al festivalului să înțeleagă clar ce face fiecare. În același timp, era important să se înțeleagă că nu vorbim despre două organizații diferite, ci despre activități diferite.
Nu știe dacă a fost neapărat vorba despre un sfat, pentru că venea dintr-o poziție foarte, foarte sigură. Începea să facă ceva riscant, iar oamenii nu prea te încurajează atunci când treci de la ceva confortabil la ceva care presupune asumarea unor riscuri. Nu ar spune că a primit neapărat sfaturi extraordinare în acest sens. Doar și-a stabilit un obiectiv și s-a îndreptat spre el.
Persoana care i-a fost și i este alături în fiecare moment este partenera sa, care l-a susținut în tot ceea ce au făcut și fac împreună. Au stabilit obiectivele, au dorit să facă acest lucru și au analizat ce presupune. Nu s-au aruncat ca din cer, ci s-au asumat niște riscuri și, bineînțeles, vor fi și niște beneficii la un moment dat.
Totuși, cea mai importantă lecție pe care a învățat-o și pe care continuă să o învețe în fiecare zi este că oricât de bine ai planifica lucrurile, nu toate se întâmplă neapărat așa cum ți-ai propus. Spune asta pentru că, de multe ori, și-a propus sau, cel puțin, a planificat anumite lucruri care i se păreau atât de bine gândite și organizate, încât considera că ar fi ideal să se întâmple exact așa cum și le imaginase. Însă nu s-au întâmplat conform planului, ci pur și simplu așa cum au fost să se întâmple. Nu toate lucrurile puteau ține cont de planul inițial.
Sursa: StartupCafe
Comentarii 0
Încă nu a comentat nimeni. Deschide tu discuția.